duminică, ianuarie 28, 2007

CRONICĂ: KARISHMA - RESTAURANT INDIAN


Sîmbătă a venit rîndul bucătăriei indiene să fie testată. Am ales Karishma. Am fost 12 oameni. Ora - 20:00. Restaurantul se află în zona Foişorul de Foc, mai aproape însă de intersecţia Calea Moşilor - Eminescu.

1. Atmosfera.
Impresionantă încă de la intrare. Decor specific, lumină puţină, muzică indiană dar la un nivel scăzut, în surdină, adică perfect. Eu şi Dora, prietena mea, am ajuns primii şi am fost derutaţi că nu era nimeni care să ne întîmpine, a trebuit să trecem printre mai multe rînduri de mese ca să ajungem la bar şi să spunem de rezervare. Aici dau o bilă gri. Trebuie făcut un sistem prin care chelnerii să vadă cînd cineva intră în restaurant. Chelnerii, doi la număr, amabili, însă cei de la Don Taco mi s-au părut mai discreţi. Spaţiul nu este extins, masa noastră fiind cea mai mare. Există cîteva separeuri. Baia este foarte curată, cu un bonus pentru cea destinată femeilor: din cîte am înţeles, avea flori uscate presărate lînga chiuvetă şi pe rafturile mobilierului.
2. Mîncarea.
Aşa cum ştiţi, bucătăria indiană se bazează pe foarte multe mirodenii, majoritatea dintre ele iuţi. Ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că în momentul preluării comenzilor, chelnerul a întrebat, om cu om, cît de ridicat dorim să fie gradul de iuţime: puţin iute/iute/foarte iute. Ne-a şi precizat că iute în bucătăria indiană înseamnă extrem de iute în cea românească. Buuuuuuuun! Ce s-a comandat? Pui şi miel, fiindcă nu se se mănîncă porc şi vacă în bucătăria indiană.
Pont - porţia de mîncare comandată nu are garnitură, aşa că trebuie să vă luaţi şi orez la ceea ce comandaţi.
Mîncarea se aduce în vase rotunde de metal, conţinutul lor amestecîndu-se apoi de către fiecare în farfurie. Eu am ales Lamb Korma (carne de miel în sos alb dulce-acrişor, foto-alături) cu orez Veg Pulao (cu legume şi şofran) şi lipie cu cartofi (făcută la cuptor, mare şi gustoasă, uşor iute). Mîncare exact pe gustul meu. Adică foarte puţin iute, doar cît să simt uşor iuţimea. Prietena mea a ales, pe lîngă acelaşi tip de orez şi lipie, Chicken Madras (specialitatea bucătarului - piept de pui în sos roşiatic, gustul fiind o combinaţie între dulce, acrişor şi iute).
Alte specialităţi comandate: Kadai Ghost (miel cu sos roşu şi ceapă, cam iute, s-au plîns prietenii mei), Butter Chicken (piept de pui în unt şi sos de tomate, iute), Chicken masala (pui în sos masala - format din 38 de condimente, iute), Saag Chicken (piept de pui cu piure de spanac şi ceapă),Channa Ghost (miel cu mazăre în sos curry, puţin iute). Orezul predominant comandat a fost cel descris de mine mai sus, dar au mai fost cerute orez simplu şi orez cu chimen. În total, sînt 3 tipuri de orez.


3. Băuturi.
Am dat-o pe bere şi sucuri, singura băutură tradiţională prezentă în menu fiind ceaiul madras (negru, aromat şi cu lapte în el, cine l-a comandat a fost foarte mulţumit).
4. Preţuri.
Mari, din punctul meu de vedere, cele mai mari de pînă acum. Porţiile de mîncare principale (cele de miel şi de pui) costă 27 sau 28 de lei. Orezul - 9 lei. Deci, cam 36-37 de lei pentru o singură persoană. Plus, lipiile - între 6 şi 9 lei. Halba de Tuborg - 7 lei. Ceaiul indian - 4 lei. Scump, dar nu regret absolut deloc, a fost o experienţă foarte plăcută. Am precizat preţurile ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi, adică să mergeţi cu ceva bani în buzunar sau pe card.
Cost total 12 persoane: 550 RON (10% bacşiş incluşi).

Alte observaţii:
- cea mai spectaculoasă carte de menu pe care am văzut-o pînă acum;
- în tot decorul foarte bine pus la punct, un aparat alb de aer condiţionat strică un pic din atmosferă. Cred că poate fi acoperit sub o mască din lemn.
NOTA MEA: 9 (minusul: preţurile mari)

Contact: strada Iancu Căpitanu nr.36 (lîngă Foişorul de Foc, sector 2, Bucureşti), telefon: 021-252.51.57, mail: kitchen@karishma.ro, site: www.karishma.ro

Testate pînă acum:
Louisenhof - restaurant german (13 ianuarie), 8,5
Don Taco - restaurant mexican (20 ianuarie), 9
Karishma - restaurant indian (27 ianuarie), 9

PS: Scor actual la Tutunbol, între mine şi Radu: 6-3. Da, pentru mine.

Foto generale de interior: www.karishma.ro

26 comentarii:

paul spunea...

„ flori uscate presărate lînga chiuvetă şi pe rafturile mobilierului” --- WOW. Mai lipsea un jacuzzi!

Eu nu înţeleg cum poţi mîncă din toate locurile toate chestiile alea. nu e mai bună o fasole cu nişte cîrnaţi ?:)

Cristi Roman, spunea...

Paul, e simplu: si eu sint mare fan romanian food, cum ar fi fasolea cu cirnatii. Insa, crede-ma, e o chestie tare placuta sa iesi cu cei mai buni prieteni ai tai, simbata de simbata, si sa testezi diferite restaurante. Tu nu esti curios sa vezi cum se maninca in toata lumea? Eu, ca gurmand profesionist, sint!

Gabi Dinescu spunea...

Foarte iute in bucataria indiana inseamna iute in cea koreana :)
Imi pare rau ca nu m-am nimerit in Buc, sa vin cu voi la asta indian, ca pe nevasta-mea nu am dus-o la rest indian pana acum.
Stiu ca la indian in general, portiile sunt suf de mari, adica in fine, pretul asta nu e prea mic, insa e comparabil cu Taverna Sarbului, care, hai sa fim seriosi, isi cam da in stamba de la o vreme.

Cristian Roman spunea...

N-am fost inca la Taverna, decit ptr. niste actiuni gen paparazzi, acum vreo 2 ani :))))).
Vreau sa merg, sa maninc. Voi merge!

Gabi Dinescu spunea...

Cristi,
Din experienta spun ca portiile sunt ce trebe la Taverna, preturile cam ca la indian, insa serviciile lasa de dorit. Eu am spus "pas" la Taverna, asa ca nu sambata asta, cealalta, cand voi fi in Bucuresti pentru "actiunea" voastra saptamanala, sper sa alegeti alt loc. :)

Cristian Roman spunea...

Da, cu siguranta. Acum cred ca mergem la ceva arabesc. Simbata viitoare, habar n-am. Mai e timp.

Mirel Ciurea spunea...

Salut! M-ai facut curios, sper sa dau si eu pe acolo in curand. Cat despre preturi asta e, e mult, da, dar daca ingredientele sunt chiar din India iar serviciiile foarte bune, poate inteleg. Bafta!

paul spunea...

eu am cîteva locuri unde merg cu prietenii: Cuptorul cu Lemne - super pizza, şaorma de la Foişor, KFC de la Unirea şi McDrivuri. :)

radu spunea...

Eu am fost foarte dezamagit de karishma. Asta pentru ca avantajul lui Fiu la tutunbol este iarasi de 3 puncte. Abia reusisem si eu pe taram mexican sa ma apropii la 2.
Altfel (nu ca ar conta), mancarea si servirea foarte bune, preturile cam mari. Oricum, e de incercat.

Sorin spunea...

Mie mi-a placut foarte mult la Kharisma, ce am avut eu era bun. Lipia m-a dat pe spate, as manca zilnic lipie iute cu cartofi si pui cu sos de caju!

Bunicu spunea...

Cristi -
Părerea mea despre blogul tău: EXCELENT!
Acuma...măcar dacă ai s-o ții asa...
Sugestii:
-despre tacâmuri, farfurii - e curate?
-gustul mâncării (părerea ta, fireste)
-etc, etc. (cu alte cuvinte, inaugurează diferite
"rubrici" la sfârsitul evaluării; evident, cu punctaj).
ATENȚIE, Cristinel! Cind e vorba de papa, lumea te
ia in serios! Nu zic mai mult, pricepi tu...

Cristi Roman, spunea...

Radu,
lasa, ma, ca voi face 11-4 simbata acum! promit!
Sorinel,
ar fi bine sa faci asa, ai ajunge la 120 de kilograme pina la vara.
Bunicu'
da, voi tine cont de sugestii, multumex. Cine esti, bunicule?

Bunicu spunea...

@Cristi: Unul căruia ii lasă gura apă când citeste
posturile tale... :-)
Am să revin...des!

Costi spunea...

Alte 2 chestii foarte bune la Karishma de incercat sunt chiftelutele de ceapa (imi iau de fiecare data cand merg) si inghetata indiana, care nu este o inghetata in felul in care o stim noi ci un fel de crema cu fistic si o aroma discreta de sofran. Excelent.

Cristi Roman, PAPA BUN spunea...

Costi, da, asa e. Eu am mincar chiftelute cu ceapa la HAVELI, alt restaurant indian din Bucuresti si sint extreaordinare!
Bine ai venit pe PAPABUN!

Andrei Rotaru spunea...

va salut. habar nu aveti ce inseamna mancarea iute. eu am fost de trei ori in india si stiu. restaurantele indiene din romania sunt adaptate putin la stilul de alimentatie european (dpdv al "iutielii"). oricum au o bucatarie fantastica si ne depasesc cu mult, noi care ne laudam cu mititeii si sarmalutele si etc care toate sunt "furate" de pe la te miri ce alte natii: maghiari, turci, tatari, bulgari. vai si amar de natia romana

Anonim spunea...

in afara de preturi totul este in regula (mincare, servire, ambianta)

Aciduzza spunea...

mie mi-a placut si locul si micarea- pui cu sos de spanac, orez, basca chiftele de ceapa (cam mult pt o persoana dar am fost curioasa sa le gust); portiile sint mari, asa ca nu e chiar o catastrofa pretul, pt. ca oricum nu-ti mia tb mincare 24 de ore. servirea foarte buna (e adevarat, in conditiile in care erau doar 2 mese ocupate); una peste alta, karishma ramine clar in lista personala de preferinte.

bmarga7 spunea...

Cautam un restaurant in Bucuresti unde sa-mi duc niste prieteni italieni umblati prin lume si voiam sa-i impresionez cu capitala minunata! Eram la Casa Taraneasca si dau de comentariile tale f bune, chiar aveam nevoie de asa ceva. Dar acum nu mai stiu unde sa-i duc, mi-ai spulberat planurile. Vreau ceva romanesc, rafinat fara mici si bere si clar fara fitze!

Aciduzza spunea...

... 'spulberat planurile'? adica ti-a plcaut karishma sau nu, ca nu se intelege?

romanesc ('boieresc', cum se autointituleza), fara fite si ff civilizat este rossetya.

Patri spunea...

Ceau Cristi,

Am vizitat in ultimele zile blogul tau destul de des. Ma gandeam sa initiez un asemenea ritual cu amicii mei. Locuiesc in Washington DC si exista un cartier numit Adams Morgan despre care probabil ai auzit in care cred ca e reprezentata aproape fiecare bucatarie a lumii:D Mersi pentru inspiratie!
Numa bine!
Patricia

Patri spunea...

Ritualul despre care vobesc e testatul bucatariilor lumii la un pahar de vorba saptamanal:)))

Cristi spunea...

Suna foarte bine. Chiar te rog sa faci acest lucru, o sa vezi ce placut e:)

Anonim spunea...

Aciduzza!

Ai mancat?
Si nu ai nimic de comentat?
Erau doar 2 mese?

Asta e bine sau rau ca la tine nu se stie

DonRamos spunea...

Salutare!

Ce bine ca mi-a spus cineva de blogul tau. Stau prin Bucuresti cateva saptamani si pot testa restaurantele, si eu am o placere sa incerc mancaruri din toata lumea. Am inceput cu Karishma (l-am gasit putin cam greu...ca doar nu sunt din Buc.) mie portiile mi s-au parut cam mici si preturile MARI! Am luat cu iuteala medie si ne ieseau flacari pe nas/gura. Am reusit sa mananc tot puiul pana la urma :) 2 pers = 140 lei (2 bauturi indiene, 2 portii de pui cu sos, 2 garnituri de orez, 2 lipii + sa treaca iuteala o apa plata :P)

Pofta buna in continuare :)

eshgheman spunea...

Imi place ca vrei sa incerci cat mai multe mancaruri din lume. Am citit articolele tale despre restaurantul iranian si indian. Eu am mancat aceste doua mancaruri "de la mama lor".
Mancarea iraniana in pozele pe care le-ai pus pe blog arata ft urat in comparatie cu cea adevarata.
Mancarea indiana este intradevar foarte picanta, dar asa e proiectata. Inlocuind condimentele cu gust dulce nu intelegi adevaratul gust.
Eu am la mine in blog retete autentice de ambele feluri. Numai bine si keep on tasting.
Ma indrept acum spre mancarea mexicana, care si ea e foarte picanta, dar absolut delicioasa, mai ales mancata de la vanzatorii de pe strada.
In concluzie, nu gasesti la restaurant mancare adevarata cum gatesc ei. Dar poti sa iti faci o idee.

Trimiteţi un comentariu

Folosiți funcția "Nume/Adresă URL" pentru a vă trece blogul/siteul, chiar dacă e din Wordpress. Nu uitați să treceți și "http".