Louisenhof 2, fratele mai mic al mult-lăudatului Louisenhof 1 (aflat şi aici, pe acest blog, mai bine de 8 luni pe primul loc în Topul Restaurantelor) are doar cîteva luni de viaţă. E situat pe strada Ştefan Mihăileanu (dă din strada Traian). Acelaşi specific: german/austriac.Spre deosebire de al său Big Brother, Louisenhof 2 nu mai are aceeaşi atenţie la detalii, şi mă refer la amenajare: mobilier comun, pereţi vopsiţi în portocaliu. Pare un local făcut în grabă şi dat repede în folosinţă. Bilă neagră.
Meniul este acelaşi ca la al său Big Brother, porţii generoase, total contraindicate celor care vor să ţină cură, sau să nu mănînce carbohidraţi: cărnurile au garnituri generoase de cartofi copţi sau diferite sosuri.
La antreuri s-a consumat ţelină pane, cu sos de hrean şi ou fiert (14 lei): acum depinde de gustul fiecăruia, fiindcă sosul de hrean era cu adevărat iute, iar ţelina pane s-ar putea să nu vă spună mare lucru. Mie chiar nu mi-a spus nimic, parcă nu avea gust deloc.
Apoi s-a trecut la supa de brînză (9 lei) , o specialitate a casei pe care o recomand oricui: zeama alb-galbuie, lipsită de avalanşa de legume din alte tipuri de ciorbe, are un gust mirific de...brînză, asortat cu puţina ceapă verde şi crutoane. Excelentă!Au urmat felurile principale: senzaţia localului este reprezentată de şniţele (16-18 - 20 lei). Toate generoase, şniţelele sînt de aproximativ 20 de feluri, aşa că aveţi de unde alege. Deobicei, vin însoţite de garnitură (cartofi copţi/gratinaţi, legume fierte/gratinate, sosuri). La masa noastră au ajuns şnitelul haiducesc şi cel ţigănesc, în vreme ce eu am decis să aleg specialitatea de paneuri: şniţele pane, ciuperci pane, vinete pane, dovlecei pane, totul înconjurat de cartofi gratinaţi şi de cea mai importantă descoperire personală din acea seară: un sos/amestec mirific, pe bază de castraveţi muraţi tocaţi mărunt, cu iaurt, maioneză şi verdeaţă.
În fine, un alt fel pe care vi-l recomand este cotletul înăbuşit (22 lei): carne de porc amestecată cu cartofi şi smîntînă, totul gratinat la cuptor în vas de sticlă!
Dacă vă mai ţine stomacul, încercaţi desertul, în special ştrudelele, sînt vreo 5 feluri diferite (12 lei): atenţie, cereţi un ştrudel pentru două persoane, fiindcă este foarte generos.Lista de vinuri nu e foarte mare, eu am asortat la mîncarea mea un Vinul Cavalerului Merlot, 30 de lei sticla, servit la temperatura camerei. Se poate comanda şi vin la carafă. Berea e tradiţională (Becks, Heineken) dar localul are şi o specialitate de bere nefiltrată, adusă din Germania.
Alte detalii: faceţi rezervare întâi, se poate plăti cu cardul, baia este a naibii de mică şi comună bărbaţi/femei, muzica este aproape enervantă prin monotonia ei (muzică bavareză, împotriva căreia n-am nimic în particular, dar care, ascultată timp de doua ore la un volum destul de mare, nu mai spune nimic), iar serviciul se vrea a fi bun, însă pierde puncte la promptitudine (două ospătăriţe la două etaje ale localului), iar unul dintre prietenii mei a găsit o furculiţă murdară.
Scurt material video:
La Louisenhof 2 mergeţi doar cu prietenii sau cu familia, nu e un local pentru cină de afaceri sau romantică.
Nota de plată: o masă pentru două persoane - 90 lei.
NOTA LUI ROMAN: 8,65
Contact: Louisenhof 2, strada Ştefan Mihăileanu 35 (zona Traian), telefon: 326 70 30.
Nota de plată: o masă pentru două persoane - 90 lei.
NOTA LUI ROMAN: 8,65
Contact: Louisenhof 2, strada Ştefan Mihăileanu 35 (zona Traian), telefon: 326 70 30.










6 comentarii:
Cina romantica, ti-am zis unde: La Festival '39 (Hanul lui Manuc). Se preteaza exact la asa ceva.
Ce coincidenta pentru mine, un prieten (Andrei) tocmai m-a aproape-invitat la o ciorbica de branza si acum cronica ta ...In mod sigur, asta-i un semn ca tre' sa iau masuri :)))
Ya, Ya, das is guuud !!! Sar'naaa pentru pont, o sa mai bag si altadata colesteroale d-astea nemtzesti, ca tare au fost bune (mai ales ciorbica de branza! si desertul surpriza!)
Imi placea foarte mult mancarea de la acest restaurant si eram dispus sa trec peste acreala cu care eram serviti de fiecare data de domnisoara blonda care se crede chelnerita. Ultima oara insa schnitzelul vanatoresc si cel vienez au foat o gluma proasta. Voi mai face o incercare in speranta ca a fost doar o eroare nefericita.
Sambata seara am fost la acest "minunat" restaurant. Nu aveau nici un fel de schnitzel, nici pui cu smantana si au reusit sa ne aduca doar 3 pui surpriza, desi am comandat 4. au ramas si fara pui surpriza. da nici bere Stela? rusine. sambata seara la ora 9, cu rezervare din timp ??? cu asa un management, probabil ca se pregatesc sa puna lacatul la usa.
doamne doamne ...asta era acuma 3 ani,dar asa meniuuu nu este la germani...vois csrieti meniuri de unguri poi se vede langos cu salata si ........si imi vine sa vomit
Trimiteţi un comentariu
Folosiți funcția "Nume/Adresă URL" pentru a vă trece blogul/siteul, chiar dacă e din Wordpress. Nu uitați să treceți și "http".