1. CONDIMENTELE.
Şi mă refer la şofran vs. curcumma. Nu-i aşa că şofranul este praful acela galben/gălbui, folosit pentru colorarea şi condimentarea mîncărurilor? Greşit. Şofranul, ca plantă, dar şi ca un condiment, este alcătuit din mici firicele roşii/portocalii. Acest lucru îl ştiam, dar am crezut sincer că în forma lui prelucrată, ajunge în final să fie vîndut sub formă unui praf galben. Greşit: praful galben vîndut ca şi sofran în Maroc este, de fapt, curcumma (turmeric, sau tumeric, cunoscut în România), un condiment fără un gust aparte, dar care colorează puternic mîncarea în galben.
Problema e că, cel puţin în Maroc, dar sînt convins că şi în alte ţări, curcumma este vîndută pe post de şofran, aşa cum puteţi vedea şi din poze, ceea ce e o înşelătorie. Lucru care ne-a fost recunoscut şi de către un vînzător marocan din Essaouira, de la care am cumpărat mai multe condimente.
În rest, în afară de acest lucru, puteţi avea încredere în restul condimentelor din Maroc, mai ales în cele pentru tajine sau în cele cu indicaţii precise - pentru pui, pentru miel, pentru peşte, etc. Şi prezentarea comercială este extraordinară, existînd sute de comercianţi care-şi ţin mirodeniile în vase de aluminiu imense, expuse în plină stradă. Nu există mirodenii doar pentru mîncare, alte categorii se referă la, de exemplu, îmbunătăţirea gustului cafelei, ceaiuri, coloranţi naturali, întrebuinţări în industria chimică (vopseluri) etc.
2. ULEIUL DE ARGAN.
3. HARIRA.
Harira este supa tradiţională marocană, pe bază de roşii, şi este consumată masiv în perioada Ramadanului, dar şi la ocazii speciale. Se găseşte însă fără probleme în majoritatea restaurantelor sau locurilor in care se vinde mincare pe strada. Noi n-am luat harira din centrul Pietei Djema El-Fnaa, piata centrala a orasului Marrakech, desi ar fi trebuit, fiindca doar acolo am vazut ca se servea traditional, adica lingura era de lemn, mica si adinca. Am servit-o insa in penultima zi, cind am descoperit un restaurant extraordinar linga gara si linga hotelul Ibis unde am locuit. Localul se cheama "Le Palais du Lea" si vi-l recomand cu caldura (mincare f. buna si preturi bune). Aici am comandat harira, desi era cam cald afara, iar harira este usor iute.
Ne-a impresionat acest restaurant fiindcă a venit bucătarul la masă să ne întrebe dacă ne place, etc. Am profitat de discuţie şi am făcut o poză cu el, promiţîndu-i că vom lăuda localul, fiindcă are un nivel ridicat (nu mai zic de mobilier, curăţenia şi modernismul băii, serviciul).
4. PIZZA MAROCANĂ.
Sper că v-au plăcut cele 6 episoade culinare dedicate călătoriei în Marrakech şi Essaouira şi sper să vă fie un ghid util, dacă vă hotărîţi să călătoriţi în viitor în acest locuri inedite pentru un locuitor al civilizaţiei vestice.







5 comentarii:
Gata, s-a terminat? :(
Super Cristi, mi-a placut foarte mult, multumesc de raport. :)
Multumesc. A fost/e placerea mea.
foarte interesant jurnalul marocan, cu o singura observatie: fructul de argan este de fapt o nuca :)
Da, se poate, am stat si eu in dubii cum sa zic, pina la urma am ales "fructul" :) . Asa e.
Foarte bune retetele! tineti-o tot asa! http://sagatim.info
Trimiteţi un comentariu
Folosiți funcția "Nume/Adresă URL" pentru a vă trece blogul/siteul, chiar dacă e din Wordpress. Nu uitați să treceți și "http".