Homemade Brown Soda Bread

Ne place foarte mult Soda Bread din Irlanda. Făcută fără drojdie și din făină integrală (în cele mai multe cazuri), pe bază de bicarbonat de sodiu ca agent de creștere, are un gust și un miros cu totul particular.
Totuși, o pâinică mică, de vreo 300 de grame, costă în magazin cel puțin un euro și ceva. Așa că cel mai bine e să luăm un amestec în care nu mai punem decît apă, și care conține făină integrală, făină de grâu, sare și bicarbonat de sodiu. Am luat o pungă de 2 kilograme (2€), din care, din jumătate, am făcut două pâini, una lungă, simplă, și una rotundă, în care am pus și ceapă mărunțită.
Coca finală se face în 10 minute, la cuptor, la 180-200 de grade, pâinile s-au rumenit cam în 25-30 de minute.
Deci nu e mare lucru ce-am făcut noi, fiindcă e foarte simplă toată treaba, însă am ținut să împărtășim faptul fericit că ne-am făcut acasă soda bread :) .

Cuţite Sabatier

Un cook's knife şi un utility knife de la Sabatier am primit de ziua mea, printre altele. Adevărul e că oricum mai aveam nevoie de nişte cuţite în noul apartament. Şi cum Sabatier e una dintre cele mai mari firme de cuţite profesionale din lume, şi mai bine.
Cele două cuţite se adaugă unui alt cadou, mai mare ca dimensiune, dar pe care-l voi dezvălui în perioada următoare, tot aici. Mai trebuie să facem nişte amenajări :).

Foto: Masa de Paști

Am avut parte de o duminică plină de soare şi călduroasă în Dublin, cu ocazia Paştelui. 19-20 de grade la soare, fără vânt deloc. Am petrecut în 4, iar bucatele au fost cele tradiţionale. Drob (s-a fărâmiţat un pic, dar a ieşit impecabil), ouă vopsite, ciorbă de miel, pulpă de miel dezosată la cuptor (cred că cea mai bună mâncată vreodată), friptură de miel la grătar (de vis, însă a venit la finalul mesei, când eram deja ghiftuiţi), salată, cozonac, pască. Vin roşu spaniol. Muştar românesc. 5-6 ore. Frumos. Sper că aţi petrecut la fel de bine ca noi.

Tajine de miel cu legume

Am făcut acum două zile primul tajine în vasul de tajine de cînd ne-am întors din Maroc. Condimente specifice aveam (avem), carne de miel era, legume şi ouă erau.
M-am gîndit să fac carnea de miel, vreo 400 de grame, sub formă de mici chifteluţe. Oricum, carnea tocată de miel am mai amestecat-o cu ceapă roşie mărunţită şi cu condimente speciale pentru tajine.
Morcovii i-am tăiat pe lungime, am mai pus păstîrnac, puţin ulei de măsline la baza vasului, puţină sare şi cîteva rondele de ceapă roşie la suprafaţă, după care am mai presărat peste acest amestec final încă puţin praf de tajine. Trebuia însă să pun mai mult păstîrnac.
Am ţinut vasul în cuptor o oră, la 160/180 de grade. Spre final, am bătut două ouă şi le-am turnat peste. Credeţi că a ieşit bine toata treabă?

"Inimi de miel? Sînteţi doctori?"

Ieri am mers cu fosta noastră gazdă, Mircea, să căutam carne de miel şi organe, pentru Paşte. În prima măcelărie marfă puţină, am plecat. În a doua, la fel. Ajungem în buricul tîrgului, am luat nişte muşchi feliat pentru grătar. Vedem că au pulpă de miel proaspăt, adică "spring lamb". €23.99 kilogramul. Ne pune un măcelar-băieţaş o pulpă de aproape 3 kile pe cîntar, aproape 70 de euro. Plecăm mai departe.
Între timp, şi cu ochii pe organe, pentru drob: ficat, inim, rinichi. Doar ficat se găseşte uşor, restul e imposibil aici.
Ajungem într-un loc pe care-l ştiam mai demult, un producător care are şi punct de desfacere. Acolo, ca să vedeţi diferenţă de preţ, am luat fiecare cîte o pulpă de miel, şi dezosată, de 2 kilograme, cu 20 de euro bucata. În centru ar fi fost 48 de euro (????).
Nici aici inimi sau rinichi de miel. Tipul ne recomandă sa mergem la head-office, la vreo 3-4 kilometri. Acolo, întrebăm de organe. Ochi mari, zîmbete. "Sînteţi doctori, de ce vreţi inimă de miel?".
Deci fără drob în acest an. Pur şi simplu e o ciudăţenie în Irlanda să ceri sau să cumperi inimă sau rinichi de miel.
Cam aşa a început aventura pregătirii mesei de Paşte din acest an în Dublin. Despre cozonac, pască sau ouă vopsite, zilele următoare.
Sărbători Fericite!

Aripioare de pui în vasul de tajine

Vasul marocan de tajine pe care l-am adus din Marrakech acum o lună este foarte bun pentru prepararea rapidă şi sănătoasă a mîncărurilor la cuptor. Încă n-am apucat să facem chiar tajine, dar va urma acest lucru în curând.
Aveam nişte aripioare de pui şi aveam chef să fac ceva simplu şi gustos din ele. Zis şi făcut. Le-am dat cu curcuma (condimentul galben de care am vorbit în ultimul episod despre Marrakech), am spart alături doi căţei de usturoi şi le-am băgat în vasul de tajine, la cuptor, la 160/180 de grade, pentru 30-35 de minute.
Pasionaţii de bucătărie şi de gătit ştiu că nu există multe plăceri mai mari decît mîncarea care sfârâie, atunci cînd e gata. Aşa mi s-a umplut stomacul de bucurie cînd am văzut la final cum sfârâiau aripioarele şi uleiul de măsline de lîngă ele.......
Am servit aripioarele alături de salată şi asta a fost o masă de seară. Gustoasă şi simplă. Cred că începe o iubire mare şi sinceră pentru vasul de tajine.

Jurnal Marocan 6: Condimente, harira, pizza (??) şi ulei de argan

Ultimul episod dedicat excursiei din Maroc este axat pe lumea condimentelor, plus cîteva mici interferenţe (un piper, o sare:)). Asta fiindcă, într-adevăr, în Maroc aveţi şanse mari să găsiţi o sumedenie de mirodenii, la botul calului. Poate doar în Asia varietatea e mai mare. Per ansamblu însă, veţi vedea că ultimul episod dedicat Marocului culinar a ieşit poate cel mai bine, îmi place să mă laud. Nu uitaţi, click pe poze dacă vreţi să le vedeţi mai mari. Să începem:

1. CONDIMENTELE.
Evident, souk-ul este locul în care se adună comercianţii de mirodenii. Însă trebuie să ştiţi că există o grămadă de capcane. Astăzi am să vă dezvălui poate cea mai importanta dintre ele, una în care cad majoritatea necunoscătorilor, dacă nu 100% dintre ei. Mă număram şi eu parţial în această categorie, recunosc.
Şi mă refer la şofran vs. curcumma. Nu-i aşa că şofranul este praful acela galben/gălbui, folosit pentru colorarea şi condimentarea mîncărurilor? Greşit. Şofranul, ca plantă, dar şi ca un condiment, este alcătuit din mici firicele roşii/portocalii. Acest lucru îl ştiam, dar am crezut sincer că în forma lui prelucrată, ajunge în final să fie vîndut sub formă unui praf galben. Greşit: praful galben vîndut ca şi sofran în Maroc este, de fapt, curcumma (turmeric, sau tumeric, cunoscut în România), un condiment fără un gust aparte, dar care colorează puternic mîncarea în galben.
Problema e că, cel puţin în Maroc, dar sînt convins că şi în alte ţări, curcumma este vîndută pe post de şofran, aşa cum puteţi vedea şi din poze, ceea ce e o înşelătorie. Lucru care ne-a fost recunoscut şi de către un vînzător marocan din Essaouira, de la care am cumpărat mai multe condimente.
În rest, în afară de acest lucru, puteţi avea încredere în restul condimentelor din Maroc, mai ales în cele pentru tajine sau în cele cu indicaţii precise - pentru pui, pentru miel, pentru peşte, etc. Şi prezentarea comercială este extraordinară, existînd sute de comercianţi care-şi ţin mirodeniile în vase de aluminiu imense, expuse în plină stradă. Nu există mirodenii doar pentru mîncare, alte categorii se referă la, de exemplu, îmbunătăţirea gustului cafelei, ceaiuri, coloranţi naturali, întrebuinţări în industria chimică (vopseluri) etc.

2. ULEIUL DE ARGAN.
Uleiul de argan se găseşte doar în Maroc şi e mîndria acestei ţări. Înainte să ajungeţi în Maroc, veţi citi peste tot că uleiul de măsline este la putere, ca-n Tunisia, sau ca în ţările mediteraneene. Greşit: sincer, n-am văzut pe nicăieri ulei de măsline în Maroc. O fi, nouă nu ne-a ieşit în cale prea des. În schimb, uleiul de argan, scos din fructul de argan (similar unei măsline) este vedetă în Maroc. Uleiul de argan are calităţi mai ridicate decît uleiul de măsline, însă are un gust total diferit, fiind asemănător cu gustul de susan. Are întrebuinţare dublă: culinară (cel mai indicat este uleiul de argan produs biologic de către femeile berbere) şi cosmetică (ptr. pielea capului, păr, se fac şampoane, săpunuri, sprayuri, etc). La culoare, are un aspect mai deschis decît uleiul de măsline.

3. HARIRA.
Harira este supa tradiţională marocană, pe bază de roşii, şi este consumată masiv în perioada Ramadanului, dar şi la ocazii speciale. Se găseşte însă fără probleme în majoritatea restaurantelor sau locurilor in care se vinde mincare pe strada. Noi n-am luat harira din centrul Pietei Djema El-Fnaa, piata centrala a orasului Marrakech, desi ar fi trebuit, fiindca doar acolo am vazut ca se servea traditional, adica lingura era de lemn, mica si adinca. Am servit-o insa in penultima zi, cind am descoperit un restaurant extraordinar linga gara si linga hotelul Ibis unde am locuit. Localul se cheama "Le Palais du Lea" si vi-l recomand cu caldura (mincare f. buna si preturi bune). Aici am comandat harira, desi era cam cald afara, iar harira este usor iute. Harira are o consistenta mai solida (de la faina), este facuta cu fidea, si este imbogatita cu o sumedenie de alte condimente si ingrediente, printre care naut, ceapa, putin orez, coriandru, ginger, piper. Fie se pun cîteva picături de lămîie în ea, fie se aduc la masă felii de lămîie, cazul nostru.
Ne-a impresionat acest restaurant fiindcă a venit bucătarul la masă să ne întrebe dacă ne place, etc. Am profitat de discuţie şi am făcut o poză cu el, promiţîndu-i că vom lăuda localul, fiindcă are un nivel ridicat (nu mai zic de mobilier, curăţenia şi modernismul băii, serviciul).

4. PIZZA MAROCANĂ.
Ciudat, nu, să ajungi în Maroc şi să o dai pe pizza, aţi zice? Am făcut-o o singură dată, deşi oferta este mare (orice restaurant are sectiune de pizza), insa imi era pofta, pe finalul calatoriei, de o pizza marocana. Insa m-am felicita pentru alegere. Cu ce iese insa in evidenta pizza marocana? Blatul este foarte subtire (nu exista blat pufos in Maroc), iar ingredientele sint al naibii de gustoase si de proaspete. Pornind de la măsline, ajungând la uleiul de măsline (da, măcar la pizza se foloseşte), ajungând la caşcaval, sau la carnea de miel sau de pui cu care este făcută. Încercaţi pizza marocană dacă ajungeţi aici, fără discuţii. Şi preţul este foarte bun, peste tot costă cam 40-50 dirhami (€3.5 - 4.5), iar cantitatea este îndestulătoare.

Sper că v-au plăcut cele 6 episoade culinare dedicate călătoriei în Marrakech şi Essaouira şi sper să vă fie un ghid util, dacă vă hotărîţi să călătoriţi în viitor în acest locuri inedite pentru un locuitor al civilizaţiei vestice.

Jurnal Marocan 5: Masa de peşte din Essaouira

În călătoria culinară din Marrakech, o zi a fost dedicată unei excursii la Essaouira, pe coasta de Vest a Marocului, la Oceanul Atlantic. Orasul, cel puţin zona veche, are un farmec aparte faţă de Marrakech, fiind mai boem (are puternice influenţe culturale, graţie mai multor festivaluri de muzică, iar în trecut a fost vizitat de mai mulţi muzicanţi celebri, în frunte cu Jimmy Hendrix) şi e vopsit doar în alb şi albastru (faţă de rozul din Marrakech).
Pescarii din Essaouira sînt mai tot timpul pe apă, cu excepţia zilelor în care vîntul bate foarte puternic (şi nu sînt puţine astfel de zile, Essaouira fiind un paradis recunoscut pentru surferi), aşa că peştele proaspăt aici e ca porcul în România. Noi am plecat din Marrakech spre Essaouira la 8.30 dimineaţa, cu un autocar Supratours de lîngă Gara Centrală (asta dacă veţi ajunge vreodată în Marrakech), iar cei 185 de kilometri au fost parcurşi cam în 3 ore (cu o oprire pe drum, aşa cum opresc microbuzele în România, pe distanţe mai lungi). Biletul, dus-întors, a costat 12 euro de persoană (130 dirhami). În Essaouira am stat pînă pe la 18.45, cînd am luat autocarul înapoi spre Marrakech.
După ce am ajuns pe la 11.30 în Essaouira, am luat-o la pas prin medina - oraşul vechi, pînă am ajuns în piaţa centrală a oraşului, care este situată chiar lîngă apă. Am admirat un pic pescăruşii care năvăleau pur şi simplu peste pescari, apoi ne-am îndreptat spre plajă. Nu era foarte cald în ziua în care am ajuns noi (25-27 grade), apa oceanului era rece (am intrat doar puţin mai sus de glezne), însă tot ne-am întins la soare, pe plajă, vreo oră.
După aceea am revenit în piaţa centrală, acolo unde există vreo 15-20 de standuri cu mese, unde nişte bucătari ad-hoc gătesc peştele şi fructele de mare proaspete. Ca şi în Marrakech, e bine şi aici să studiaţi mai întâi cît mai multe oferte, chiar dacă bucătarii trag aproape la propriu de oameni, spre a-i atrage la mesele lor. După ce ne-am învîrtit vreo 5-6 minute, pînă la urmă ne-am aşezat la un stand, care părea a avea ofertă bogată. Şi am ales (tava albă din stînga pozei centrale de sus e porţia noastră): 6 sardine, 4 gambaşi imenşi, vreo două mâini de creveţi, tot atâţia calamari şi tot atâtea caracatiţe mici. Prepararea e extrem de simplă, totul se face pe o plită încinsă, fără nici un alt adaos de condimente, la masă ti se aduc sare şi felii de lămâie.
Preţul pe care l-am plătit a fost cam mărişor (€35 pentru două persoane, aici am luat o semiţeapă, dar nu am mai avut chef de negocieri cu ei, fiindu-ne foame, iar preţul nefiind totuşi astronomic, însă cred că un 20-25 de euro ar fi fost mai nimerit).
Oricum experienţa de o zi în Essaouira a fost minunată (începînd cu drumul cu autocarul, zona veche a oraşului, cafenelele, piaţa de condimente, plaja, masa de peşte), aşa că dacă aveţi drum pe aici vreodată vă asigur că merită.

Jurnal Marocan 4: Clătite, McArabia, shaorma, dulciuri

În episodul de astăzi vă ofer mai multe poze şi cu explicaţiile de rigoare. Practic, am ales să public un amalgam de poze legate de tot ce înseamnă micile experienţe pe care le-am întîlnit în Marrakech.
1. Clătitle marocane - sunt extrem de asemănătoare cu merdenelele româneşti (cel puţin cu cele pe care le mai cumpăram eu în Bucureşti). La ei se ung cu unt sau cu miere. De ele se ocupă doar femeile din Maroc, care nu m-au lăsat să le fac poză însă în exerciţiul funcţiunii:(. Noi am ales clătitele cu miere.




2. McDonalds-ul marocan - Da, recunosc, am intrat în aşa ceva, atras de reclama hamburgerului local, McArabia. Carne de miel, halal, băgată în lipie arabă, şi cu condimente specifice. Cu mîna pe inimă zic că a fost foarte bun.

3. Shaorma marocană - Înainte să ajungem in Marrakech, am crezut sincer că vom da peste tot de shaorma şi de kebap. N-a fost să fie aşa deloc. O singură dată am ochit un local cu shaorma. Am intrat şi am luat una cu carne de miel condimentată local. În Maroc, shaorma este încălzită un pic la o plită încinsă, aşa cum se poate vedea. Evident, fără maioneză!

4. Dulciurile - Asa cum poate bănuiţi, dulciurile din ţările arabe sunt de vis. Deşi par a fi extrem de diverse la aspect, practic, gustul nu variază chiar aşa de mult, gustul de sirop de trandafir fiind omniprezent. În fotografie este un vînzător de astfel de dulciuri din souk. Mierea, susanul, fisticul, dulceaţa de curmale, foietajele înecate în miere, cam acestea sunt ingredientele dulciurilor.



În următoarele episoade, fotografii şi info legate de condimentele marocane, şi cum am avut o masă de peşte şi de fructe de mare de vis în Essaouira, la 180 km vest de Marrakech, pe coasta Oceanului Atlantic.