Chef Cristi PapaBun Roman :)

Deocamdată e doar o joacă, oarecum, însă mi-am dorit demult o cămașă profesională de chef. Și ceea ce vedeți am din martie (comandă specială, lucrată de mână), însă de-abia acum o săptămînă am folosit-o pentru prima oară, cînd am gătit pentru 5 persoane, acasă (bine, cu tot cu mine, hahaha) - tajine marocan de miel, lipii de casă, tzatziki de casă, salată de fasole verde la aburi cu usturoi, pui la grătar marinat 12 ore în iaurt, soia, ulei de măsline și usturoi.
Treaba e că mi-am dat seama că dacă voi munci vreodată aici undeva, în afara jobului meu de jurnalist freelancer de acasă, cred că în domeniul culinar va fi, fiindcă iubesc cu adevărat tot ce ține de această categorie. Sînt absolut nebun, urmăresc orice emisiune culinară, biblioteca de specialitate crește constant (dar e de-abia la cîteva procente din ceea ce îmi doresc), îmi place să adun informații și să descopăr lucruri noi zilnic, încerc să pun în practică din ce în ce mai mult.
Mă chinuiesc de cîteva luni să mă apuc și de cursuri profesionale de gătit/adiacente (managament în industrie, etc), însă ba e prea scump, ba nu-mi place oferta, și tot așa. Însa sper să mă hotărăsc într-un final, fiindcă mi-aș dori să încep ceva practic din ianuarie/februarie.
Așa că, odata, poate cămașa pe care o port acum doar acasă, pentru prieteni, va deveni uniforma mea de job. Vedem, sănătoși să fim.
Cert e că așa cum îmi doream cînd eram copil să ajung jurnalist sportiv (absolut adevărat, asta visam la 10-12-14 ani) și acest lucru s-a întîmplat din plin, la fel de mult îmi doresc acum să lucrez în industria culinară.
Revin la finalul săptămînii viitoare pe blog, plec acum pentru 5 zile în Lisabona, pur și simplu pentru a învăța mai multe despre bucătăria portugheză, fiindcă, am uitat să vă spun, vreau să mă specializez pe bucătăria mediteraneeană, e de departe preferata mea și cea spre care trag de cele mai multe ori, uneori involuntar.

REȚETĂ: Tartă cu file de anșoa, roșii uscate, albuș de ou și brânzică - Michelin style :)

Știam eu că cele mai bune creații proprii îmi ies atunci cînd le gîndesc scurt, în bucătărie sau în fața frigiderului. Așa s-a întîmplat și astăzi dimineața, cînd, deschizînd frigiderul pentru micul dejun, am dat peste vasul în care se odihneau de ieri 4 albușuri de ou. În 10 secunde deja aveam pe masa din bucătărie ingredientele (resturi din frigider), iar rețeta plutea deja pe lîngă mine. Fiindcă de cîteva zile avem 6 recipiente mici rotunde metalice, pentru cuptor, am zis să încerc să le folosesc în această dimineață. Prin urmare, rezultatul final a fost o delicioasa tartă (quiche) sărată, dar fără gălbenuș de ou, fără unt, fără smîntînă, sau alte chestii grase și cu extrem de puțină făină, 2 grame la fiecare porție. O tartă megagustoasă, sănătoasă, în care gustul suav de albuș și de brînzică de casă s-a împletit cu cel ușor puternic, dar nu înțepător, al fileului sărat de anșoa. O minune!

Ingrediente:

• 4 albușuri de ou;
• 100 grame brînzică de casă lowfat;
• două felii de roșie uscată, în ulei de măsline;
• un albuș fiert, tăiat mărunt;
  
• 10 grame de făină integrală (o linguriță);
• 20 de grame de fileu de anșoa (trei mici fîșii);
• o jumătate de legătură de ceapă verde;
• 5 grame de colorant natural sănătos și gustos, adică praf de curcumma;
• 5 frunzulițe de busuioc proaspăt;
• 3 picături de ulei de măslin;
• 3 grame de coriandru uscat.
  

Preparare:
Am amestecat toate aceste ingrediente, cu mixerul, timp de un minut. Am așezat apoi amestecul final în 5 mici vase rotunde, unse ușor în prealabil cu ulei de măsline. Le-am băgat la cuptor la 180 de grade pentru 15 minute. Cînd mai erau două minute, am infipt cîte o frunzuliță de busuioc proaspăt în fiecare porție.
Servire:
Am presărat pe farfurie coriandru uscat și am pus cîte o picătură de ulei de măsline extravirgin între trei tarte.

Vizionare plăcută a setului de fotografii de mai jos. Acum mă scuzați, trebuie să plec, am o întîlnire cu șefii unui restaurant Michelin, mă vor urgent :) .

Două zile în Glasgow, Scoția

Am fost la începutul săptămînii două zile cu două nopți în Glasgow, Scoția, pentru meciul de fotbal dintre Glasgow Rangers și Unirea Urziceni, din Champions League. Pe lîngă timpul dedicat meciului (am fost corespondentul Gazetei Sporturilor) am reușit să ciupesc ceva timp și pentru degustări de papa și de băuturi. Ba chiar am ajuns de trei ori într-un pub din centru, Lauders, cînd ne era foame, sau marți seara, pentru că avea prețuri excelente, mîncare (pub food) gătită bine și atmosferă tipic britanică. Aici am mîncat un surf&turf foarte bun, cu un preț imbatabil: 5,99 lire - cam 7 euro adică, față de 15-17 cît ar fi costat în Dublin (rușine, irlandezilor!).
În prima seară, luni, am ajuns și la City Merchant, un local recomandat pentru că servește fără greșeală Haggis - preparatul specific scoțian, și motiv de mîndrie culinară pentru orice scoțian, făcut din măruntaie fie de miel, fie de oaie, fie de vită, sau amestec, plus ovăz, mirodenii, toate fierte timp de cîteva ore în maț de animal (la aeroport, la întoarcere, un angajat, foto stînga, sus, a văzut un mic haggis ambalat/sigilat, foto dreapta sus, cînd mi-a desfăcut bagajul, fiindcă nu înțelegea de ce am atîtea cabluri, încărcătoare, etc - și i s-a înseninat fața cînd a văzut haggisul, zîmbind). Haggisul de la City Merchant, porția mare, a fost 10,95 lire, iar cea mică 5,25 lire. Ceea ce vedeți în poză (aici, dreapta) e porție mare. Fiindcă încă nu am avut termen de comparație, consumînd pentru prima oară haggis, nu pot spune dacă a fost preparat bine sau nu, cert e că mi-a plăcut foarte mult. Garnitura (clasică în toată Scoția, din ce am înțeles) a fost compusă din piureu de cartofi bătut cu ceapă verde și cu fulgi de ovăz, și piureu de gulie, ambele excelente. Denumirea din meniu a acestui preparat a fost Cockburn's of Dingwall Haggis (served with bashed neeps and champit tatties).
Pe lîngă mîncare, am băut ale-uri, dar și Tennent's, o bere scoțiană excelentă și foarte ieftină: 2,25 lire - cam 2,50 euro, față de 5 euro cît ar fi fost în Dublin (hotilor!!! :)))).
Per ansamblu, am avut timp foarte puțin dedicat pasiunii mele principale, sper să ajungem în următoarele luni iarăși în Glasgow, însă doar în timpul liber, dar să dăm o fugă și la Edinburgh (înțeleg că e mai lăudat și mai spectaculos) - e doar la 45 de kilometri, pe autostradă. Ultima poză reprezintă un mic magazin dedicat doar ceaiurilor și cafelelor din toată lumea, britanicii fiind mari amatori de ceaiuri.
Pe cristiroman.ro, în cîteva zile, mai multe poze dedicate de această dată orașului.

Lime, prietena mea de zi de zi

Sînt deja cîteva luni bune de cînd am renunțat la lămîie în favoarea suratei mai aromate, lime, pentru limonada de zi de zi. Oricum, am mereu în frigider 5-6 lime și îmi pare rău că nu găsesc varianta organică aici, așa cum se întîmplă cu alte fructe. Aici costă cam între 37 cenți și 60 de cenți/bucată, depinde de magazin.
Îmi place enorm parfumul de lime, diferență majoră față de cel al unei lămaîi. Cu niște miere, cu toată pulpa de la lime, cu sucul natural extras, apoi cu apă rece îmi prepar un pint de limonadă pe zi (pahar de 568 ml), pe care-l consum, negreșit, cam la ora 1-2 ziua.
Dimineața, obligatoriu o cană de ceai verde organic, iar seara, după masă, o cană de ceai de mentă organică. Bine, în unele zile, aportul de lichide urcă și cu ajutorul unei beri, în aceste zile mă așteaptă marea mea preferată din ultimul an, Paulaner nefiltrată :).

Big Tiramisu :)

Rămăsesem dator cu o poză din vacanța din țară. E vorba de cel mai mare (și gustos) tiramisu pe care l-am văzut vreodată și a fost preparat de mătușa mea, Dana, care e o specialistă în tiramisu.
Am luat o felie dublă, am mai luat una apoi, cîte însă să mai iau :)) .

Cum am petrecut o noapte la hotel în Dublin :)

Acum două zile m-am înscris la un concurs care avea ca premiu o masă în prima zi a Oktoberfest Dublin, ediția a 2-a, plus o noapte de cazare la Jurys Inn Hotel, un hotel de 3 stele situat la 20 de metri de piața în care are loc Oktoberfest.
Și l-am cîștigat - a fost un singur premiu oferit în ziarul în care am participat, și a ajuns la mine. Așa că ieri pe la 9 seara am ajuns la cortul Paulaner (mai fusesem și anul trecut, superatmosferă), am fost preluați de către o fată de la PR, Clare, am mîncat papa german, am băut Paulaner (și normal și nefiltrat), ne-am distrat, muzică live, apoi am înoptat la hotelul de alături, după încă un Smithwicks (ale irlandez) la bar.
Și uite așa azi dimineață am admirat rîul Liffey de la etajul 5 și am luat un mic dejun gustos la hotel. Cine se gîndea că vom ajunge să dormim la hotel în orașul în care locuim :) .

Sardine și creveți

Pînă la urmă, ne-am lămurit că unul dintre puținele locuri de unde putem găsi 100% pește proaspăt se află în nord-vestul orașului, în portul Howth. La marile magazine oferta e destul de mică și scumpă. Și în Howth e scump, însă la ultima vizită am descoperit un magazin cu prețuri ceva mai bune.
Adică pe două fileuri mari de pangasius (800 de grame), jumătate de kilogram de creveți, 14 sardine medii și 6 macrouri chiar mari am plătit în total €20,50. Pangasius din Asia, sardine sălbatice din Franța, creveții și macroul locale.
Creveții i-am făcut în aceeași zi, plus vreo 6-7 sardine (foto), iar ieri am dat iama în două macrouri și în restul de sardine. Simplu, unse cu puțin ulei de măsline, puțin coriandru mărunțit, usturoi (românesc), și sare grunjoasă de mare. Alături, măsline și roșii uscate în ulei de măsline și pîine din spelt (scuze, chiar nu știu cum se traduce, n-am găsit pe Internet, e o specie mai sănătoasă de grîu integral, era foarte popular în vremea Romanilor).

Cele mai bune restaurante din București 2009

Mă bucur să văd că foștii mei colegi de la Time Out București, revistă pentru care am scris cronici de restaurante mai bine de jumătate de an, pînă să mă stabilesc în Irlanda, merg mai departe cu Eating&Drinking Awards, ajungînd acum la ediția a 2-a.
Aveți AICI un material detaliat despre cele mai bune restaurante din București în acest an, inclusiv cu cîștigătorii categoriilor principale/cronici de la aceste restaurante de top.
Îmi pare rău că nu vad Upstairs pe nicăieri, restaurantul care a ocupat locul 1 detașat în Topul meu 41. Dacă știe cineva ceva de el, m-aș bucura să aflu.
În rest, citiți materialul din Time Out, mai ales că urmașul meu de acolo, Florin Barbu, are cronici foarte bune, detaliate și la obiect. Plus că și el e un mare gurmand, condiție de bază pentru a fi critic de localuri.
Da, trebuie să admit că mi-e dor de perioada în care eram critic de restaurante în București. A fost ceva deosebit și sînt norocos pentru că am trăit o așa experiență.

Rețetă: Paste sărate cu lapte și legume

Acum cîteva zile mi s-a făcut o surpriză cînd mi s-a pregătit un fel special de paste - creat pe loc. În caz că cineva recunoaște rețeta, e fără intenție - chiar nu a fost inspirată de nicăieri, ci realizată "from scratch".
S-au fiert pastele la jumătate, s-au scurs și s-a continuat apoi fierberea în lapte pînă au devenit al dente, s-au mai scurs apoi o dată. După asta - s-a creat un amestec din 4 legături de ceapă verde, ciuperci proaspete (ambele ingrediente călite un pic, plus sare/piper) și roșii uscate în ulei de măsline.
S-au amestecat pastele cu aceste ingrediente apoi, la final, s-a bătut un ou cu puțină brînză feta care s-a turnat peste amestecul pastelor. În fine, chiar înainte de a fi băgate pentru 10 minute la cuptor, s-a mai pus un pic de lapte pe deasupra, din cel în care s-au fiert la început pastele.
Asta a fost tot - au ieșit extraordinar de bune, eu am mai pus la final puțin parmezan și am presărat coriandru.